Ecou

Raclă de cioburi topite,
Ape-nvrăjbite-n izvor,
Porţile nopţii-s zdrobite,
Trase-s mereu în decor.

Victimă-a pajurei nopţii,
Palidă urmă-n trecut,
Moartea nici n-are proporţii,
Are doar timp de-mprumut.

Tron de stindarde funebre,
Pod peste culmi de văzduh,
Aripa porţilor negre
Are un înger în duh.

Iarăşi şi iarăşi, din nou,
Viaţa e-al morţii ecou.

Suspine

P.

Te-am căutat visînd, în noapte

Şi te-am văzut în depărtări,

Şi se aud pierdute şoapte

Şi pleci şi tu şi pieri în zări.

I

Dar eu n-am vrut, să plec, nicicînd,

Şi-mi pare rău şi îmi dau lacrimi,

Eu doar iubire-ţi port în gînd,

De ce mă vrei trăind în patimi?

Cînd rătăcesc cu gînd timid

Prin norii mari ce mă tot cheamă

E un întins pustiu arid

Şi plîng oprelişte de seamă.

P.

Ascult cum vorba ta-mi ascunde

Fremătătorul adevăr

Şi cîntul nostru n-are unde

Să ne mai pună întrebări.

I.

Cînd am pornit pe drum am spus

Că nu-i putere să m-oprească

Dar am ajuns atît de sus,

Peste voinţa-mi omenească.

Doar gîndul tău înseamnă-acum

Un drum şi-o altă libertate,

Iubirea urmelor de scrum

E taina nopţilor furate.

P.

Bătătorindu-ne cărarea,

Să declinăm acum cuminţi

Din verbe ce-am uitat, uitarea,

Şi să plecăm, uitaţi, în munţi.

I.

Ce vrei să spui? Parcă prevăd,

În gînd ai numai despărţire,

Iar cum acum totu-i prăpăd,

Mă cheamă vechea amăgire.

În noaptea plină de fiori,

De e aşa rămîn tăcută,

Şi voi pleca la primii zori,

Să mă tot pierd, necunoscută.

Umbra

Ce umbră tainică te-ascunde
În amintiri şi primăveri?
Eu plec la drum dar nu ştiu unde,
E ziua care a fost ieri.
A fost ce-a fost şi niciodată
Nu vei mai fi un pas concret,
Iubirea mea nu te mai cată
În ascunzişul tău secret.

O umbră veşnic visătoare
Din flori de crin şi flori de mac,
Mă-nchide-n mine şi mă doare
Şi-n vînt de noapte mă prefac.
În ascunzişul tău din umbră
Mă plănuieşti în fel şi chip,
Mă vezi în răzbunarea-ţi sumbră
Ca valul mării pe nisip.

În umbra ta neştiutoare
Se pierde şi destin şi vis,
Credinţa ta revoltătoare
E doar eternul compromis.
Şi-n lacrimi zboru-i o mirare,
Vechi amintiri de vis răzleţ,
Şi-am nimicit prin condamnare
Un vis frumos şi-un vis măreţ.

De-acum şi pentru totdeauna
Rămîi doar drumul paralel,
Privind în soare eu văd luna
Şi la desfrîu fac iar apel.
Rămîi o umbră-n veşnicie
Îmbrăţişînd un univers,
În viaţa ta-i doar armonie,
Un drum al vieţii nemaimers.

Proces

Ferice mă-nconjoară-o rază
Prin scop, prin ţel şi prin destin
Şi veşnic lumii stau de pază
Şi lumii veşnic mă închin.

Declar proces deschis terorii
Şi pun dreptatea avocat,
Dar, mincinoşi, judecătorii
Mă pun la zid predestinat.

Cu zgomot propriu, iluzoriu,
Luceşte un afet de tun
Şi-n prăbuşiri, inchizitoriu,
Nici vorbe nu mai am să spun.

În vechi instanţe prăbuşite
Se judecă proces meschin
Dar toate plîng neauzite
Pe norii negri care vin.

Romanţă din război

Am prin mine un întreg prădalnic
Şi mă zugrăvesc palate vechi,
Visul meu şi gîndul meu hotarnic
N-are vorbe, plînge în perechi.

Învăţînd din mers rostul prostiei,
Viaţa mea e chiar şi ea război,
Am uitat aici glasul mîndriei
Şi-am să trec cu tancul peste noi.

Nu mai am nici ură, nici voinţă,
Sunt sătul să mor un anonim,
Dar, nemaiavînd nici o credinţă,
Mi-a rămas războiul ce-l trăim.

Îmi zvîcneşte viaţa-n al meu sînge,
Mîngîi nori de praf ce îi dezbin,
Îmi e dor în braţe a te strînge,
Puşca-mi plînge însă a destin.

Iar prin gînd uman şi provizoriu
Eu voi dezerta de pe pămînt,
Voi pleca tăcut şi derizoriu
Să mă-nalţ la gradul cel mai sfînt.

E alarmă. Lacrimi îmi bat gîndul,
Îmi iau arma, trebuie să plec,
Gîndul meu îl las acum plîngîndu-l
Şi spre moarte plec şi mă petrec.