Încet, sfîrşitului de veac se-adună
Strivita cale prinsă în amiază,
Şi-ntru-nceput puterii se-mpreună,
Uscată-n umbra arsă de o rază.
Prohod de veac pe umbre mă asaltă
Şi-mi pun pe cap coroana din secure,
Şi urcă scara patima înaltă,
Dintre copaci furîndu-mi o pădure.
Înalte zări, înaltă dănţuire
Pe rug încins de frunze căzătoare,
Într-un sfîrşit de an e o iubire
Ivită vag, mereu înălţătoare.
Într-un sfîrşit de an e o iubire
În care fiinţa mea e-nălţătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu