Bujor de munte

Caleidoscoapele stelare
Mi se-aşază nevăzut pe tîmple,
Şi mă tot grăbesc să mă întîmple
Într-o prea sublimă nourare.

Cale-nseninată de departe
Urma-năbuşită vrea a frînge,
Şi-o înveşmîntează-n poli de sînge,
Că fugind de viaţă, fug de moarte.

Nimburi înstelate-mi stau pe frunte
Şi-un botez de flăcări am în mînă,
Raza de lumină-i cea stăpînă
Din izbucul de Bujor de Munte.

Stih

De cînd puterea vieţii mele cată,
Privesc făptura ta adevărată,
Şi-mi dă pedeapsă-ntreaga mea mîndrie,
Te văd aşa cum scriu o poezie.

Şi tot mereu te caut, tot mereu,
Această poezie n-o scriu eu.
Ucide-mă,

iubeşte-mă,

e dreptul tău.

Cer de apă

Sub umbre de apă
Mai toate-or să-nceapă,
Şi-n umbre-or să vină
Strivite-n lumină.

Şi toate-or să-nceapă
Din sînge de ţeapă,
Şi lin cade-n tină
Hercul de lumină,
Pustiu să strivească
O roată lumească.

Lumini or să umble
Pe niscavai umbre,
Şi urlete triste
Pierind să existe,
Încet se vor frînge
Cu lacrimi în sînge.

Şi-n umbre de apă
Iubiri or să-nceapă,
Strivite-n lumină
Veni-vor să vină.

Sfîrşit de an

Încet, sfîrşitului de veac se-adună
Strivita cale prinsă în amiază,
Şi-ntru-nceput puterii se-mpreună,
Uscată-n umbra arsă de o rază.

Prohod de veac pe umbre mă asaltă
Şi-mi pun pe cap coroana din secure,
Şi urcă scara patima înaltă,
Dintre copaci furîndu-mi o pădure.

Înalte zări, înaltă dănţuire
Pe rug încins de frunze căzătoare,
Într-un sfîrşit de an e o iubire
Ivită vag, mereu înălţătoare.

Într-un sfîrşit de an e o iubire
În care fiinţa mea e-nălţătoare.

Fără timp

Timp nu am deloc,
Totul e un joc
Iar eu ard în foc.

Se sfîrşeşte-n mal
Val plîngînd, pe val,
Alburi de voal.

Pravile se zbat
Zborului uitat,
Veşnic zbuciumat.

Focul arde-n lemn,
Umbră de îndemn
Rostuit solemn.

Păsuiri de dor
Trag mereu în zbor
Muchea de topor.

Urmele iau foc
Şi se prind în joc,
Măsluind un troc.